Lucrarea recompune figura lui Urmuz printr-o topologie a disoluției: omul dispare, rămân urmele – colaje, fragmente, hărți ale absenței.
Moartea lui, un glonț tras în tăcerea unui boschet, devine aici începutul unui limbaj. Cuvintele polițistului, nota de ziar, scrisoarea către soră sunt preluate ca materie brută, stratificată, deformată, redeplasată în spațiul vizual.
Fiecare imagine deduce: o construcție absurdă din gesturi, chipuri multiplicate, pălării, cutii, instrumente fără funcție. Grafica – între dada și constructivism – operează cu intensitatea unui raport: între funcționar și scriitor, între nonsens și luciditate, între viață ca text și text ca ruină.
--//--
Ultima urmă a trecerii prin viaţă a lui Urmuz, în ortografia originară: procesul verbal al descoperirii cadavrului şi prima estimare a cauzei morţii, cea care, de altfel, urma să rămână în istorie drept concluzie finală. A doua zi, presa din Capitală rezerva ştiri minuscule acestei morţi, tratată nu prin prisma celui decedat, ci a ineditului situaţiei:un funcţionar al statului român decisese să-şi curme zilele. Nimeni nu-l cunoştea pe poetul Urmuz, toţi aflau despre grefierul Demetrescu-Buzău.
„Noi N. Dezideratu, comisar de poliţie, şeful circ. 3 perif. Bucureşti. Ni s-a raportat de către sergent că pe şoseaua Kiseleff, în dosul Bufetului, într-un boschet se găseşte un om împuşcat. Imediat ne-am transportat în localitate şi aci în dosul boschetului, într-un boschet în apropiere de şoseaua Jianu colţ cu str. D-tru Ghica în adevăr am găsit un individ culcat pe pământ cu faţa în sus mort împuşcat în tâmpla dreaptă iar în mâna dreaptă ţinea un revolver marca S.T.M. îmbrăcat în haine gri şi pardesiu deasemenea gri cu vergi, ghete negre şi pălărie, maron la percheziţia făcută s-a găsit asupra lui mai multe noţite, scrisori şi o carte de membru nr. 10436 a soc. funcţionarilor publici pe numele D. Demetrescu-Buzău, ajutor Grefier Casaţie, precum şi suma de lei 943 (nouă sute patr. şi trei) într-un port moneu de culoare neagră tot asupra-i s-a mai găsit un ceasornic de aur fără capac şi 2 chei.
Decedatul se numeste D. Demetrescu-Buzău cu domiciliul în str. Apolodor 13 unde îşi are familia şi s-a sinucis. S-a prezentat d-l Stoicescu funcţionar superior în ministerul de Industrie şi Comerţ, cumnat cu numitul. După ce reprezentantul familiei ia cunoştinţă de caz din care rezultă că D-l Demetrescu-Buzău grefier la Curtea de Casaţie Bucureşti, în ultimul timp suferia de nervi în ultimul grad, boală care l-a determinat să-şi curme viaţa“.
* * *
The work reconstructs Urmuz's figure through a topology of dissolution: the man disappears, leaving behind traces—collages, fragments, maps of absence.
His death, a bullet fired in the silence of a thicket, becomes here the beginning of a language. The policeman's words, the newspaper note, the letter to his sister are taken as raw material, layered, deformed, displaced in the visual space.
Each image deduces: an absurd construction of gestures, multiplied faces, hats, boxes, instruments without function. The graphics – between Dada and Constructivism – operate with the intensity of a relationship: between civil servant and writer, between nonsense and lucidity, between life as text and text as ruin.
His death, a bullet fired in the silence of a thicket, becomes here the beginning of a language. The policeman's words, the newspaper note, the letter to his sister are taken as raw material, layered, deformed, displaced in the visual space.
Each image deduces: an absurd construction of gestures, multiplied faces, hats, boxes, instruments without function. The graphics – between Dada and Constructivism – operate with the intensity of a relationship: between civil servant and writer, between nonsense and lucidity, between life as text and text as ruin.
